Mamă trimisă în judecată pentru înscrierea copiilor în sistem homeschooling

0
Mamă trimisă în judecată pentru înscrierea copiilor în sistem homeschooling

Mamă din Bihor, trimisă în judecată pentru homeschooling

O femeie, mamă a doi copii, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, fiind acuzată că și-a retras fiul și fiica de la o școală gimnazială și i-a înscris în sistemul homeschooling, la o școală particulară din străinătate.

Femeia este inculpată pentru comiterea infracțiunii de împiedicare a accesului la învățământul general obligatoriu.

Cererile de retragere a celor doi copii de la școala gimnazială au fost formulate de mama lor pe 11 septembrie 2023, a transmis Parchetul Beiuș. Astfel, timp de trei ani, din 2023 până în prezent, fiul și fiica femeii nu au urmat cursurile unei instituții de învățământ acreditate din România.

În schimb, copiii au fost înscriși la o școală particulară din străinătate, de tip homeschooling, formă de învățământ nerecunoscută în România, potrivit Legii nr. 198 din 2023. Procurorii au reținut două acte materiale ale infracțiunii care, conform Codului penal, este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Dosarul a fost înregistrat la începutul lunii septembrie la Judecătoria Beiuș.

Al doilea dosar de acest fel în 2026

Este cel de-al doilea dosar de acest fel înregistrat în 2026 pe rolul instanței beiușene, după ce în luna iunie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a trimis în judecată doi soți acuzați că, timp de 7 ani, nu i-au lăsat pe cei trei copii ai lor să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu.

Concret, în noiembrie 2019 părinții și-ar fi retras fetița, care avea atunci 8 ani, de la o școală gimnazială din Bihor și au înscris-o în sistemul homeschooling. Un an mai târziu au refuzat să-și înscrie a doua fiică, de 5 ani, într-o unitate de învățământ, astfel că fetița nu a urmat cursurile învățământului preșcolar obligatoriu. O situație similară a fost constatată de procurori în cazul fiului de 8 ani al cuplului.

Pedepse aplicate în alte cazuri similare

În ultimii doi ani, instanțele din Bihor au soluționat alte două cazuri în care trei cupluri au fost acuzate că și-au retras copiii din școlile de stat și i-au trecut într-un sistem alternativ de educație, online. Părinții au fost găsiți vinovați că au împiedicat accesul propriilor copii la învățământul obligatoriu, dar pedepsele aplicate au fost diferite.

Astfel, în 2024, doi soți din Bratca care și-au înregistrat copiii la o instituție din Statele Unite, neacreditată în România, au fost condamnați la câte 4 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, și obligați să muncească 40 de zile în folosul comunității. Magistrații au arătat că, deși nu aveau pregătire de specialitate, părinții erau cei care se ocupau de educația celor mici, după un program flexibil și folosind manuale românești cumpărate din librării.

În vara lui 2025, Curtea de Apel Oradea a aplicat un avertisment pentru două cupluri care și-au retras copiii de la o școală din reședința de județ și i-au înscris la cursuri online oferite de unități private de învățământ din Statele Unite. În acest caz, școlile americane care funcționează de mai bine de jumătate de secol le-au oferit copiilor cursuri video online la fiecare materie, manuale și caiete speciale. În plus, existau registre matricole ale elevilor care erau examinați periodic, iar la finalul studiilor erau emise diplome de absolvire a liceului, recunoscute la nivel internațional.

Părinții le-au cerut autorităților naționale să regândească ofertele școlilor străine ca forme alternative educaționale și să nu încrimineze alegerea homeschooling-ului în detrimentul sistemului clasic de învățământ.