Mai mulți funcționari din BNR, ANAP, MIPE și autorități de management apar în circuitul prin care o poziție prezentată chiar de Banca Națională drept lipsită de efecte juridice proprii a ajuns să fie folosită în proceduri de achiziție pentru contestarea sau refuzarea garanțiilor emise de Trustee Capital Management IFN OÜ. Mecanismul s-a propagat de la o instituție la alta până când simpla absență a unei societăți estoniene din registrele BNR a început să fie tratată ca motiv pentru blocarea instrumentelor sale.
Punctul de plecare este Banca Națională a României.
BNR a formulat succesiv poziții potrivit cărora Trustee Capital Management IFN OÜ nu figurează în registrele sale și nu îndeplinește condițiile pe care banca centrală le consideră necesare pentru prestarea serviciilor în România.
Ulterior, această interpretare a fost transmisă în administrație.
Prin Secretariatul General al Guvernului a ajuns la ANAP. Din zona ANAP și BNR, logica verificării în registrele Băncii Naționale a fost preluată mai departe în instrucțiuni și răspunsuri ale autorităților de management și ale MIPE.
Așa s-a format mecanismul.
BNR formulează interpretarea. ANAP o preia. Autoritățile de management o introduc în procedurile lor. Funcționarul din achiziții verifică registrul BNR. Trustee nu apare acolo. Garanția este contestată sau refuzată.
Numai că în centrul mecanismului există o problemă pe care administrația nu o poate ocoli.
BNR a spus în instanță că documentele sale nu produc efecte juridice
Trustee a atacat în instanță documentele publicate de BNR privind scrisorile de garanție.
BNR s-a apărat susținând că acestea nu sunt acte administrative și nu produc efecte juridice proprii.
Tocmai această poziție a fost folosită pentru respingerea acțiunii.
Cu alte cuvinte, BNR a susținut în fața instanțelor că „precizările, recomandările și avertizările” sale nu modifică raporturile juridice și nu reprezintă ele însele o interdicție.
Această apărare creează însă o problemă pentru fiecare funcționar care a folosit ulterior recomandarea BNR ca justificare pentru refuzarea unei garanții.
Un document fără efect juridic propriu nu devine lege pentru că este copiat într-o adresă internă.
Și nici nu dobândește forță juridică prin simplul fapt că un funcționar îl invocă.
BNR spune și că nu stabilește validitatea garanțiilor
Mai există un element.
În propriile sale documente, BNR precizează că nu are competență în materia achizițiilor publice și nu are prerogativa de a decide validitatea instrumentelor de garantare.
Trustee Capital Management IFN OÜ nici nu este o instituție licențiată de BNR.
Este o instituție financiară estoniană.
Licența, numărul acesteia și autoritatea emitentă sunt indicate pe instrumentele Trustee.
Prin urmare, funcționarul care primește o asemenea garanție știe cine este emitentul, în ce stat este licențiat și unde poate verifica licența.
Numeroși profesioniști în achiziții fac exact acest lucru: verifică emitentul și licența la autoritatea competentă și continuă analiza instrumentului.
Nu solicită BNR să certifice o licență pe care BNR nu a emis-o.
În alte instituții s-a procedat invers
În anumite cazuri însă, funcționarii au pornit verificarea tocmai din registrele BNR.
Rezultatul era previzibil.
Trustee Estonia nu figura acolo.
Din această absență s-a construit apoi suspiciunea asupra garanției.
La UM 02543 Iași, acest mecanism apare în forma sa cea mai simplă: emitentul a fost verificat în registrul BNR, absența a fost constatată, iar garanția a fost refuzată. Ulterior a fost acceptat un alt instrument.
La ADR Nord-Est, în cazul Comunei Oniceni, funcționarul a cerut beneficiarului să solicite clarificări de la BNR, iar lipsa unei confirmări urma să conducă la demersuri privind constituirea garanției.
Astfel, BNR ajunge să fie folosită drept autoritate de validare exact într-un domeniu în care chiar BNR declarase că nu are prerogativa de a stabili validitatea instrumentului.
Cine a dus mecanismul mai departe
În circuit apar deja mai multe persoane.
La BNR, Dan Suciu și Adrian Cosmescu apar pe primele documente importante prin care poziția băncii centrale a fost formulată și transmisă.
Alexandru Nicolae Păunescu, directorul Direcției Juridice, apare în etapa în care poziția BNR este apărată și dezvoltată juridic.
La ADR Sud-Vest Oltenia, Monica Botea aprobă Instrucțiunea nr. 31, iar Lavinia Crețu o avizează juridic.
La MIPE, răspunsul prin care sunt menținute condițiile aplicate garanțiilor este întocmit de Lucian Pavel, avizat de Adela Voicu și semnat de George Turtoi.
La ADR Nord-Est, Georgiana Surdu semnează documentul prin care mecanismul este aplicat într-un contract concret.
În alte documente apar și Vasile Asandei și Bogdan Budurea în legătură cu menținerea Instrucțiunii nr. 52.
Nu mai vorbim, așadar, despre un text publicat undeva pe site-ul BNR.
Vorbim despre un document care pleacă dintr-o instituție, este preluat de alta, transformat în instrucțiuni, ajunge la funcționarii care verifică achizițiile și produce în final refuzuri concrete.
Recomandarea a devenit filtru
Aici se află mecanismul care poate deveni una dintre cele mai dificile probleme pentru administrația românească.
BNR spune că documentul său nu produce efecte juridice.
BNR spune că nu stabilește validitatea garanției.
Trustee este licențiată în Estonia, iar licența și autoritatea emitentă sunt indicate pe instrument.
Cu toate acestea, funcționari din alte instituții au folosit absența societății din registrele BNR pentru a pune sub semnul întrebării sau a refuza garanțiile.
Astfel, ceea ce juridic era prezentat drept recomandare a devenit administrativ un filtru.
Iar ceea ce BNR a susținut în instanță că nu produce efecte juridice a început să producă efecte foarte concrete în licitații, contracte și proiecte finanțate public.
Acesta este mecanismul care a ajuns acum la Comisia Europeană.
Și de aici înainte nu mai este suficient ca un funcționar să spună că „așa a recomandat BNR”.
Pentru fiecare refuz există o întrebare mult mai simplă:
care este legea care a permis refuzul și cine a luat efectiv decizia de a o aplica astfel?