Doi polițiști de frontieră bihoreni, acuzați de șpagă

0
Doi polițiști de frontieră bihoreni, acuzați de șpagă

Doi polițiști de frontieră din Borș, trimiși în judecată pentru luare de mită

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus trimiterea în judecată a unui agent din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș și a unui fost coleg al acestuia, care era angajat la momentul comiterii faptelor, ambii fiind acuzați de infracțiuni de corupție. Rechizitoriul a fost înregistrat la Tribunalul Bihor în cursul zilei de marți.

Potrivit anchetatorilor, fostul polițist de frontieră Ioan Pop a fost acuzat că a negociat și a primit mită de la un șofer de camion, în timp ce agentul Sergiu Vasile Gorban a fost inculpat pentru complicitate la luare de mită, după ce l-ar fi ajutat atât pe colegul său, cât și pe un alt agent de frontieră. Ancheta a fost efectuată de ofițerii Direcției Generale Anticorupție Bihor, coordonați de procurorul de caz din cadrul Parchetului Bihor.

Primul episod: mită de 100 de euro la Punctul de Trecere a Frontierei Borș 1

Conform unui comunicat al Parchetului județean, prima acuzație adusă celor doi se referă la o întâmplare din 20 aprilie 2025, când Pop și Gorban au oprit pentru control, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș 1, un autocamion a cărui remorcă avea inspecția tehnică periodică expirată.

„Inculpatul Pop Ioan a pretins și primit de la conducătorul auto, prin intermediul unei terțe persoane, suma de 100 de euro pentru a nu aplica sancțiunile legale și pentru a restitui certificatul de înmatriculare al remorcii”, au detaliat procurorii.

La rândul său, Sergiu Gorban l-ar fi sprijinit pe colegul său, pe baza unei înțelegeri prealabile, au precizat anchetatorii, acționând pentru oprirea autocamionului și efectuând verificări în baza de date. Mai mult, ar fi contribuit la negocierea mitei de 100 de euro de către agentul Pop, l-a îndrumat către colegul său pe intermediarul care a înmânat suma cerută „și a menținut o pasivitate deliberată pe parcursul întregii tranzacții ilicite, deși avea obligația legală de a interveni și de a sesiza fapta”.

Al doilea episod: mită transferată prin Revolut

Agentul Gorban a fost anchetat și pentru un alt episod consumat pe 14 noiembrie 2025, când alcătuia un echipaj împreună cu un alt polițist de frontieră, Alexandru Marius Dulău, care a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a faptului că a luat mită 50 de euro prin intermediul aplicației Revolut.

Cel care i-a dat banii a fost un șofer străin oprit pentru control. Procurorii susțin că jumătate din această sumă a fost primită de Gorban, printr-un transfer în contul soției sale.

„Pe parcursul urmăririi penale, față de inculpatul Gorban Sergiu Vasile a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, constând, printre altele, în interdicția de a-și exercita atribuțiile de polițist de frontieră și obligația de a nu comunica cu ceilalți suspecți, inculpați și martori din cauză”, se arată în comunicatul Parchetului Bihor.

Șase polițiști de frontieră anchetați în acest an

În total, în cursul acestui an au fost anchetați șase polițiști de frontieră acuzați că au luat șpagă. Pe lângă Sergiu Gorban și Ioan Pop, vor fi judecați de Tribunalul Bihor pentru acuzații similare agenții Cristian Ban, în vârstă de 34 de ani, și Mădălin Costel Bînțu, în vârstă de 23 de ani.

Cei doi au fost inculpați pentru că ar fi luat mită de la șoferii de camion care tranzitau zona de graniță cu Ungaria, amenințându-i cu sancțiuni uriașe pentru contravenții fie inexistente, fie pedepsite cu amenzi mult mai mici. Primul a fost acuzat de comiterea mai multor fapte, printre care și transportul cu autospeciala a unui șofer bulgar până la un ATM, pentru a primi banii de șpagă, în timp ce lui Bînțu i s-a imputat că a tratat slujba ca pe o fabrică de bani.

Alți doi polițiști de frontieră au ales să încheie cu procurorii acorduri de recunoaștere a vinovăției. Florian Claudiu Schwartz Madar a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendare, în timp ce agentul Alexandru Marius Dulău și-a dat demisia din Poliția de Frontieră și a acceptat o pedeapsă de un an și 6 luni de închisoare, tot cu suspendare.