Zilele Culturii Slovace, sărbătorite în Cetatea Oradea
Curtea interioară a Cetății Oradea a găzduit sâmbătă, 19 septembrie, Zilele Culturii Slovace, un eveniment care a reunit preparate tradiționale, dansuri și cântece ale comunităților slovace. La manifestare au participat reprezentanți ai comunităților slovace din județul Bihor, printre care cele din Brusturi, Borod, Aștileu, Aleșd, Oradea, Foglaș, Suplacu de Barcău, Derna, Peștiș, Pădurea Neagră, Mădăras, Lugașu de Jos, Fegernic, Budoi, Varasău, Valea Cerului, Vâlcelele, dar și din Nădlac, județul Arad, din Butin, județul Timiș, și din Boinești și Huta Certeze, județul Satu Mare.
Fiecare stand a recreat atmosfera caldă, de familie, a caselor slovace. Mesele au fost aranjate cu ștergare cusute cu motive tradiționale, peretare și elemente de costum popular slovac. Standurile au fost decorate cu fotografii vechi de familie, care ilustrează munca la coasă, prelucrarea cânepei, storsul strugurilor, coptul pâinii în cuptor sau spălatul hainelor la râu. Câte un colț de masă a fost decorat cu un pește de sticlă, o cruce sau o biblie, o lampă cu petrol ori o sticlă cu pălincă.
Concurs gastronomic și ansambluri folclorice
De dimineață a început concursul gastronomic la care s-au întrecut familiile de slovaci. Timp de câteva ore, 28 de echipe din tot atâtea localități cu populație slovacă au pregătit preparate tradiționale: găluște slovăcești cu brânză de vacă și plăcinte de cartofi. La finalul concursului, un juriu a decis câștigătorii, iar bunătățile pregătite au fost apoi savurate de vizitatorii care au trecut prin Cetate. La standuri, fiecare familie a îmbogățit oferta gastronomică așezând pe farfurii bucăți de șuncă, brânzeturi, cârnați, jumări sau cornulețe fragede.
Pe parcursul zilei, pe scena din Cetate au urcat ansambluri folclorice ale comunităților slovace venite din județele participante la eveniment. Momentele muzicale au fost susținute de un grup vocal de femei din comuna Mădăras.
Participarea ambasadorului Republicii Slovace
La eveniment a participat și ambasadorul Republicii Slovace în România, E.S. Peter Hatiar. Acesta a fost prezent atât la recepția de vineri seară, organizată cu prilejul Zilei Constituției Slovaciei, cât și la manifestările de sâmbătă.
E.S. Peter Hatiar a participat și la vernisajul expoziției „Festivalul Slovacilor din Valea Cerului”, semnată de fotograful Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, Hon. EFIAP și organizată de Asociația Internațională „Euro Foto Art” în parteneriat cu Summit Agro Romania, sub patronajul Ambasadei Republicii Slovace din România. Cele 60 de lucrări color expuse au fost realizate în cadrul festivalului desfășurat în localitatea Valea Cerului, fiind o incursiune în viața și tradițiile slovacilor.
Programul de încheiere
Manifestările se încheie duminică, 20 septembrie. De la ora 13:00 este prevăzut un program cultural-religios și hramul bisericii romano-catolice, pe scena din interiorul Cetății Oradea.
Evenimentul a fost organizat de Uniunea Democratică a Slovacilor din România, în parteneriat cu Visit Oradea, Primăria Oradea și Departamentul pentru slovacii din diaspora din cadrul Guvernului Slovaciei.

