„Vă mulțumesc că ați luptat atât pentru fiul meu”. Lecții de viață învățate la UPU al Spitalului Județean Bihor

„Mulțumesc că ați luptat atât pentru fiul meu”. Lecții de viață învățate la UPU al Spitalului Județean Bihor

Într-o zi obișnuită, la Unitatea de Primire a Urgențelor din Bihor, medicul urgentist Natalia Hrihorișan a trăit un moment deosebit de emoționant după o intervenție dificilă. După două ore în care a încercat, împreună cu colegii săi, să salveze viața unui tânăr de 19 ani, ea a fost îmbrățișată de mama acestuia, care îngenunchea în fața ei, plină de recunoștință. „Mulțumesc că ați luptat atât pentru fiul meu”, a spus femeia printre lacrimi. Astfel de momente sunt o mărturie a dedicării și efortului incessant al cadrelor medicale, capturând esența profesiei de medic.

În spatele ușilor UPU, medicul Hrihorișan se confruntă zilnic cu suferință, speranță și recunoștință, afirmând că, în cariera sa, a învățat că, deși fac totul pentru a salva pacienții, vindecarea finală rămâne de multe ori o chestiune de soartă. „Meseria de medic este nu doar o profesie, ci o vocație”, subliniază ea, trăind fiecare experiență cu intensitate.

Crizele din copilărie și inspirația de a salva vieți

Povestea Nataliei începe din copilărie, atunci când a suferit de astm bronșic severe. Amintirile acelor crize critique, când își simțea gâtul strâns și lupta pentru aer, au marcat-o profund. „Grija părinților, sprijinul asistentei care mă îngrijea și încrederea medicilor mi-au dat forța de a dori să devin, la rândul meu, o salvatoare”, își amintește ea. De mică, își trata păpușile și animalele de pluş, visând să fie medic și să ajute pe ceilalți în momente de necaz.

Astăzi, după ani de activitate în medicina de urgență, Hrihorișan recunoaște că acele lecții din copilărie continuă să îi modeleze cariera. „Medicina de urgență înseamnă responsabilitate și umanitate, șansa de a face o diferență în momente critice”, afirmă medicul.

Impactul profund al profesiei în viața personală

Experiențele trăite la UPU au influențat și atitudinea sa de mamă. Hrihorișan admite că a devenit extrem de protectoare față de copiii săi, adesea lăsându-se cuprinsă de anxietate atunci când aceștia ies să se joace. „După ce am îngrijit copii grav răniți, fiecare ieșire pe ușă a fost un motiv de panică”, mărturisește ea.

În ciuda dificultăților și a momentelor de durere, există și clipe de bucurie care îi reamintesc de motivele pentru care a ales această profesie. „Mi-aduc aminte de un caz în care, după ce pacientul a intrat în stop cardiorespirator, am reușit să-l readuc la viață. Înapoi în cabinet, mi-a zâmbit și mi-a spus: «Eu sunt pacientul pe care l-ați salvat»”. Este un moment de triumf, o reîntâlnire care îi întărește convingerea că a ales drumul corect în viață.

Concluzia: Umbra și lumina medicinii de urgență

Pe lângă satisfacțiile profesioniste, munca în medicină este presărată și cu momente de pierdere și acceptare. „Unele cazuri rămân întipărite în memorie. Eu nu tratez doar boli, ci oameni cu viziuni și vise. Aceasta este sarcina noastră, o povară și un privilegiu, deopotrivă”, concluzionează Natalia Hrihorișan. Pronunțând o ultimă frază tragică, „Durerea se sfârșește aici”, medicul subliniază angajamentul său de a lupta pentru fiecare pacient, ilustrând astfel adevărata esență a unei vieți dedicate medicinii de urgență.