Hoțul care i-a furat unui polițist orădean legitimația de serviciu, adus în țară din Germania
Samuil Andrei Rogojan, un bărbat de 32 de ani din Tinca, a fost adus în România de polițiștii români din Germania, la începutul săptămânii, după ce a fost dat în urmărire națională și internațională. Acesta se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani și 7 luni de închisoare, condamnat pentru patru furturi comise în Oradea, alături de alți complici.
Rogojan a fost condamnat de Judecătoria Oradea, iar instanța a ținut cont de o condamnare anterioară, dată pentru incendierea unei mașini, faptă comisă în octombrie 2021. În urma acestor fapte, instanța a stabilit o pedeapsă finală de 3 ani și 7 luni de închisoare, pe care bărbatul nu a contestat-o.
Furturile pentru care a fost condamnat au avut loc între ianuarie și martie 2024. În noaptea de 23/24 ianuarie 2024, Rogojan și complicii săi au intrat într-un bloc de pe Strada Aluminei, unde, deși au fost surprinși de o cameră de supraveghere, au reușit să fure o bicicletă pe care au vândut-o ulterior cu 300 de lei.
La sfârșitul aceleași luni, hoții au găsit o geacă pe un scaun dintr-un alt bloc, din care au sustras un portofel ce conținea legitimația de serviciu și permisul de conducere ale unui polițist, precum și tichete de armament emise de Poliția Bihor. Aceștia au folosit cardurile bancare furate pentru a cumpăra țigări, mâncare și haine, în valoare de peste 1.400 de lei.
După aceste furturi, Rogojan a fost prins și cercetat, dar nu s-a oprit aici. În luna următoare, a încercat să fure haine dintr-un magazin, iar în martie 2024 a sustras o altă bicicletă dintr-un bloc de pe Strada Moldovei.
Pentru cele patru furturi, Samuil Andrei Rogojan a fost condamnat în mai 2025 la un an și 8 luni de detenție. La această pedeapsă s-a adăugat o condamnare anterioară de un an și 11 luni, rezultând o pedeapsă totală de 3 ani și 7 luni, cu executare.
Polițiștii români l-au căutat pe Rogojan în vara acestui an pentru a-l duce la Penitenciarul Oradea, dar nu l-au găsit, astfel că a fost inclus pe lista condamnaților căutați în țară și în Europa. Recent, el a fost adus sub escortă în țară, în urma unei acțiuni a ofițerilor români.

