Ucigașul unei orădence, 10 ani și 4 luni de închisoare

0

E definitiv. Ucigașul unei orădence va executa 10 ani și 4 luni de închisoare și va plăti daune morale de 800.000 de lei

Curtea de Apel Oradea a respins, miercuri, apelurile declarate în cazul crimei dinaintea Crăciunului anului trecut, când o femeie de 58 de ani, din Oradea, a fost strangulată în propria locuință. Sentința a fost pronunțată de Tribunalul Bihor, care a stabilit o pedeapsă de 10 ani și 4 luni de închisoare pentru autorul crimei, Călin Nicoruța, și daune morale de 800.000 de lei pe care acesta trebuie să le achite rudelor victimei.

Crima a avut loc în dimineața de 23 decembrie 2024, când Nicoruța, un bărbat de 50 de ani din satul Păcălești, a intrat în apartamentul victimei, cu care avea o relație de afaceri. Femeia îi închiriaseră un camion în 2023. În acea dimineață, Nicoruța i-a spus victimei că îi va returna o datorie de 10.000 de euro, dar a adus doar 5.000 de euro. Între cei doi a izbucnit o ceartă, iar în timpul acesteia, Nicoruța a lovit-o pe femeie cu palma peste față și a strangulat-o cu un șnur.

După comiterea crimei, Nicoruța a plecat, luând de pe masa din bucătărie 3.000 din cei 5.000 de euro pe care i-a adus, precum și acte și cheile casei. În fața anchetatorilor, el a declarat că a ars documentele și șnurul în focarul unui cazan și că a aruncat cheile în Crișul Pietros.

Nicoruța a fost arestat în seara de Crăciun a anului trecut și, după câteva săptămâni, a fost trimis în judecată pentru omor și furt. Rudele victimei au cerut ca acesta să fie judecat pentru omor calificat, acuzând brutalitatea cu care a comis crima și faptul că ar fi premeditat omorul. Sentința pe fond a fost dată la finalul lunii iulie de Tribunalul Bihor, dar a fost atacată atât de inculpat, cât și de familia victimei. Toate apelurile au fost respinse de Curtea de Apel Oradea, iar hotărârea de condamnare a devenit definitivă.

Sursa: www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/e-definitiv-ucigasul-unei-oradence-va-executa-10-ani-si-4-luni-de-inchisoare-si-va-plati-daune-morale-de-800-000-de-lei-5094940/?utm_source=rss&utm_medium=referral&utm_campaign=hiraggregator